Adormi pe șoaptele mele

Un poem scurt lipsit de romantism

Într-o zi,

Mi-am mutat toate cuvintele

La tine

Și tu

Te-ai apucat

Să scrii poeme

Cu mâna mea stângă.

– The Face of Silence

Artwork by William Kentridge.

Adormi pe șoaptele mele

„Câteodată”

Poate să devină „întotdeauna”,

Dar nu mai poate fi nicicând

„Niciodată”,

Deci rareori e mai aproape de întotdeauna

Cum eu, rareori,

Sunt mai aproape de tine.

Am fost contrariați de acest adevăr

Aproape iubit

Și mai degrabă respins.

Adevărul și înșelătoria

Mâncau la masa noastră cu aceeași lingură,

În același interval de timp.

O înghițire ce căuta să explice inexistența

Prin existent

Ca un necrolog

Al celor încă în simțire.

– The Face of Silence

Artwork by Fritz Scholder

Cântec

Frumusețea e stăruitoare ca un plânset,

Ca un strigăt înfundat

Ce se aude prin crăpăturile mahalalelor,

Stăruitoare ca tusea unui bolnav,

Ca o găleată pe care o arunci într-o fântână

Și se întoarce

Precum un ecou.

– The Face of Silence

Artwork by Neapolitan School

SUPERMARKET

La raion

Se vorbește

Despre cum să îți îngrijești părul.

O femeie

Sortează marfă

Și clipește a pagubă.

În această soartă a ei,

Fluidă și îndoielnică,

Lucrurile încetează

Să se întâmple

Și se lasă cuprinsă

În brutalitatea nepăsării.

Inevitabilul cade asupra

Ca un năvod,

Ca greutatea unei crime

Pe care ai comis-o

Asupra ta

Și te înghite

Cum înghit străzile negre

Soarele întreg

De pe cealaltă parte a lumii.

Pot să dorm acum

Și în urâtul unor nopți,

Tot ce știu despre mine

Să se știrbească

Precum o vază

Împinsă de pe colțul mesei.

– The Face of Silence

Artwork by Anthony Lister

Ireversibil

Trecerea timpului
Nu este singurul lucru
Ireversibil
Care ni se întâmplă.
La fel e și cu găurile
Din șosete,
Florile
Și malurile rupte,
Cuvintele
La întâmplare
Ca hainele
De care te dezbraci
De la ușă.
Dacă uiți umbrela
Într-o zi ploioasă,
E semn că vrei să te întorci.
Ireversibil
E pasul care se îndepărtează
Și noaptea care se apropie,
Vântul care ia
Și înghite
Ca gura căscată a somnului.
Momentul când e prea devreme
Pentru a înțelege
Și prea târziu
Pentru a ignora.
Suflarea noastră
E o întrebare
Care nu mai poate
Fi luată înapoi
Și zace pe fundul
Unei căni goale,
Într-o dimineață în care
Te-ai trezit mai devreme
Și ai apucat să trăiești
Până la prânz
Cât într-o jumătate de viață.

.                                – The Face of Silence

Artwork by Lewis Norman