O priveam de la etajul doi

Purta ceva alb.
Părea a fi
O mătase frumos croită.
Alerga pe o alee îngustă
Ce ducea spre intersecție.
Tot orașul sfârâia
La acea oră.
O priveam
De la etajul doi.
Se grăbea undeva,
Ca și cum ar fi vrut
Să ajungă pe cineva din urmă.
Auzeam cum din gura ei
Se alungea câte un strigăt,
Dar nu se întorcea nimeni.
Parcă lăsa
În urmă
Lucruri de care nu aparținea,
Sute de amintiri,
De vieți
Nenăscute,
Ceva răvășitor
Ca un miros
Pe care poți să îl vezi.
Totul aluneca pe lângă ea,
Străzi,
Clădiri,
Oameni,
Câini,
Nimicuri,
Toate supte parcă
În urmă
Și pe ea o vedeam
Stând pe loc
Sau poate aș fi vrut să stea,
Să pot înțelege ce zice
Și de ce plânge.
Umbra ei continua să alerge
Pe câte un perete.
Se pierdea
Doar pentru o clipă
În spațiul ce despărțea
Lumina de pavajul străzii.
Apoi s-a făcut noapte
Și iar zi.
Apoi noapte
Și încă o dimineață.
În timp ce-mi făceam cafeaua,
Am început să mă întreb
Dacă s-a întors
Cineva,
Într-un sfârșit,
Pe o altă stradă,
În alt oraș,
Oriunde,
Să o vadă,
Să vadă acea disperare
Atât de vie
Și deplină
Pe care nu o vezi
Decât în fața morții.
.
                                     – The Face of Silence
.
Artwork by Eugene Delacroix
Advertisements

Restrângere

Nu durează
Atât de mult
Până ne obișnuim
Cu zidurile
Și încetăm
Să ne mai cățărăm pe ele.
Cu timpul,
Uiți cum e
Să stai în picioare
Și cum e
Să te întinzi.
Te așezi chircit, într-o rânā,
Crezând că asta-i tot
Și că ajunge.
.
Artwork by Egon Schiele

Deplasarea nodului pe ață

Poate că nu am fost
Niciodată
Suficient de aproape
Pentru a înțelege,
Nici suficient de departe
Pentru a ignora.
Nu știu dacă a fost cineva
Care să ne numere pașii
Sau doar am mers așa,
Cu toată pielea strânsă
Ca un abajur,
Către o poartă deschisă
Spre fundătură.
.

Artwork by Corneliu Baba

O sută nouăzeci și trei

Ți-am lăsat
Pe dulap,
Acolo unde
Îți ții cheile,
Poemul scris
Pe pagina o sută nouăzeci și trei.
Nu e despre tine,
Nici măcar
Despre lupta inutilă
Pe care de-a lungul vieții
O porți cu moartea.
Nu e despre frică,
Foamete, uitare, degradare,
Absență
Sau ceva
Care să acopere
Toate astea.
Nu e despre cei
Ce țin de speranță
Ca de clanța unei uși,
Nici despre cei
Ce trec străzi,
Străzi mari,
Îmbâcsite,
Femei ce întind rufe
Pe niște sârme colbăite,
Fredonând
Ceva ce nimeni n-ar vrea
Să audă.
Papucii pe care
Îi porți,
Se rup
Și pur și simplu
Nu ai alții.
Nu e despre
Ideea de a vrea
Lucruri concise
Și concrete,
Căci nu e timp
De tras concluzii
Și dacă se poate
Să le tragă altul
Pentru tine,
Iar tu doar
Să le aduni
Cu pumnul
Și să le îndeși
În buzunar.
Nu e despre nimic
Din toate astea,
Nici despre
Briza răcoroasă
Ce-ți mângâie
Corpul
Și cumva
Tot ce e înăuntrul lui.
Nu e despre
Nimic siropos
Și poate că
Nu e despre nimic
În general,
Dar e tot
Ce am.
Ți-am lăsat
Poemul
Scris pe pagina o sută nouăzeci și trei.
.
Artwork by Egon Schiele