În serile când nu eram singur

 

Venea de fiecare dată cu o sticlă de vin

Și-mi vorbea despre aștrii 

Sau despre bulele de săpun.

 

Îmi spunea că

Am fost meniți să nu avem nimic,

Să fim flămânzi

Și să ne înghițim

Propria dragoste.

 

Oftatul ei era ca o cădere în gol

La capătul lumii.

Apoi mă iubea

Ca și cum acel capăt al lumii

Începea și se adâncea în mine.

 

Părea să-mi numere fiecare atom

Printre picăturile vinului

Pe care îl sorbea cu înghițituri mici.

 

Se ridica apoi și călca cu tălpile goale

Pe propriul suflet,

Fără sfială,

La fel cum adesea călca pe podeaua rece

Dintre resemnare și scaunul din bucătarie.

Se înțepa mereu în cuiul acela

Care-i sprijinea umbrela.

Ploua,

Pleca,

Iar eu eram cel ce deseori

Sângera.

 

 

Painting by Maria Kreyn

Advertisements

Când te înșeală simțurile

Într-o dimineață îmi mirosea a viață.

Mi-am tras pe mine zâmbetul

Și o pereche de pantaloni cu scame

Și buzunar pe partea dreaptă.

N-aveam ce pune în el, dar îl aveam.

M-am gândit că așa e și cu sufletul.

Apoi mi-am zărit rânjetul,

Unul ce nu avea să-mi aducă notorietate

În breasla optimiștilor.

Învechit de nefolosință, parcă nu mi se mai potrivea

Și-mi rămăsese mare.

Puteam foarte bine să-l dau după urechi.

Mi-am încheiat revizia concluzionând că,

Nasul meu mic are năravul unui umorist.

Căci nu mirosea a viață,ci a deprindere.

Poate și a puțină

Scorțișoară.

 

Painting by Francis Bacon

 

 

 

Însemnări

Asemăn viața cu iremediabilitatea. O soluție impregnată în spirit.Poate doar încercarea de a ne eterniza.Poate nimic.

Ahtiat.Pentru că sunt predispus lăcomiei, cred că sufăr de incurabilitate.

Am cunoscut o femeie. Era ca un petec pe alterarea sufletului. Lăsa mereu ușile deschise și-mi pierdeam mințile.Am părăsit-o.

Par un om de treaba.Eșecul mi se pare necinstit,așa că trișez.Voi scrie o carte despre gândire.O să se intituleze “Viciu”.

Deocamdată scriu prost.

Sunt un om descusut.

Leagănul oscilațiilor

Stătea la intersecția acelor străzi,între două cugetări,ca lumina bezmetică a unei lămpi pe o însemnare veche.Nu se putea altfel,căci îi plăcea să se legene în oscilații.Poate dacă s-ar fi izbit atunci frica de el,ar fi estropiat-o într-un exces de placiditate.Dar frica era înfășurată în trupuri,nu avea timp de întâlnirile nocturne ce o plasau mutilărilor.Nici el nu arăta atât de important încât să i se acorde prioritare.Căci cu o nehotărâre agățată de ceafă,nimeni nu exprimă cine știe ce.

Timpul,de altfel,nu îi sesizase inerția.Îl uitase acolo unde posibilitățile deformează sentința.În alambicul oscilațiilor.

Dar el nici atât să bage de seamă această impertinentă inexistență.Supraviețuia cu o hemoragie de trăiri ce balansau între naștere și moarte.

 Painting by Dian Petrov